Parintele Arsenie Boca, strigat pentru vremurile din urma: „E vremea de care ne-a prevenit Mantuitorul…”

Intr-o era in care multi credinciosi se multumesc cu o apartenenta formala la religie, fara a se angaja intr-o introspectie profunda, invataturile lasate de Sfantul Arsenie Boca se dovedesc de o actualitate cutremuratoare. In lucrarea „Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul”, sfantul atrage atentia asupra unei realitati spirituale adesea ignorate: simpla primire a Tainelor nu garanteaza mantuirea, iar drumul spre pierzanie poate fi pavat chiar cu intentii aparent bune.

Sfantul Arsenie subliniaza faptul ca:

„Toţi creştinii sunt botezaţi şi, totuşi, nu toţi se mantuiesc. De ce? Iata de ce: darurile Botezului stau nevazute inauntrul fapturii noastre, aşteptand sporirea varstei şi vremea minţii, cand, afland noi de comoara cereasca cea ascunsa in ţarana [trup], ne invoim sau ba sa o dezgropam şi sa o punem in valoare… Cata vreme mergem in voia valurilor, in voia firii povamite spre pacat, n-avem nici o lupta, nu ne trezim din cursele diavolului: stam „pe buna credinţa” ca mergem bine, ne ispravim zilele in fericire şi coboram cu pace la iad!…”

Aceasta constatare adanca si dureroasa pune in evidenta o capcana periculoasa: inselarea de sine. Viata traita „in voia valurilor” nu presupune o lupta duhovniceasca reala, iar iluzia linistii sufletesti devine o masca sub care se ascunde decaderea spirituala. Momentul trezirii, atunci cand vine, este adesea intampinat cu rezistenta din partea raului.

Sfantul Arsenie subliniaza si pericolele ce se ascund in lenea spirituala si dorintele egoiste, afirmand:

„Dar, de indata ce ne trezim cum trebuie sa fim, de indata puterile iadului vor sari sa ne ceara socoteala pentru nesupunere. Lacomia de avere, lacomia de putere şi fumul mandriei pe mulţi i-au luat de minte şi s-au omorat. Dar şi lenea poate face nebunia asta, cand s-ar vedea in primejdie cu binecuvantarea muncii… Pe cei dornici de cuvantul lui Dumnezeu ii ispiteşte cu Biblia, incat in zilele noastre sunt mulţi calatori spre iad cu Scriptura in mana. Toţi cei ce umbla dupa placeri de orice fel nu vor scapa de primejdie, caci sub orice placere se ascunde un şarpe.”

Raul nu ataca doar prin pacate grosolane, ci si prin forme rafinate de inselare. Lenea spirituala, dorintele egoiste si chiar dorinta de a „trai frumos” pot deveni arme in mainile vrajmasului. Sfantul Arsenie subliniaza pericolul celui mai viclean dintre toate: deformarea adevarului sub aparente evlavioase.

„Cu trecerea vremii, satana s-a mai iscusit in rele.

Vicleanul baga de seama ce face Dumnezeu şi face şi el. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el. Trimite Dumnezeu vedenii, trimite şi el. Propovaduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fara deosebire şi hotare, propovaduieşte şi el printre ai lui.”

Aceasta mimare a lucrarii divine de catre fortele intunericului reprezinta o forma de inselare extrem de periculoasa. Adevarul si minciuna se amesteca, iar discernamantul devine tot mai rar. Indemnul Mantuitorului devine astfel vital.

„E vremea de care ne-a prevenit Mantuitorul

, zicand: «Bagaţi de seama sa nu fiţi amagiţi, caci mulţi vor veni in numele Meu spunand: „Eu sunt Mesia”, şi ceasul e aproape. Nu va luaţi dupa ei» (Matei 24, 23; Luca 13, 21). De aceea, e bine sa lamurim, dupa putere, şi acest ucigaş vicleşug al nalucirilor, caci de la o vreme incoace mulţi inşelaţi se ivesc şi multa tulburare fac printre oameni. Amagitorul ajunge increzut in sine şi in hristosul lui, incat şi moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se, inchipuiţi-va!, pe Sfanta Scriptura… Cu ingaduinţa lui Dumnezeu, satana ii cerne pe toţi cei ce umbla dupa placeri in lumea aceasta, chiar şi duhovniceşti, daca-i prinde ca inca nu s-au lepadat desavarşit de iubirea de sine şi de orice spurcaciune a vieţii, dupa atata şi atata propovaduire a Bisericii…”

Sfantul Arsenie Boca ne ofera nu doar un diagnostic al vremurilor actuale, ci si o chemare urgenta la trezvie spirituala. Pericolul nu mai vine din exterior, ci din interiorul unei religiozitati superficiale, lipsite de pocainta adevarata si de lepadare de sine. Intr-o lume in care inselarea capata forme blande si atragatoare, cuvintele sale raman un ghid esential pentru cei care cauta adevarul si mantuirea.

În sac, învelit într-o pătură subțire, murdară de noroi și sânge uscat, era unnou-născut.

Un copil. Atât de mic, încât palma lui Andrei îl putea acoperi aproape în întregime. Fața îi era vineție de frig, buzele tremurau, iar respirația era slabă, sacadată.

Pădurarul a simțit cum i se înmoaie genunchii.

A lăsat sacul jos, s-a aplecat imediat și a pus urechea lângă pieptul copilului. Inima bătea. Slab, dar bătea.

„Doamne…”, a șoptit el, cu vocea spartă.

Puiul de ciobănesc s-a apropiat, scâncind încet, și și-a lipit boticul ud de mâna lui Andrei, de parcă îl ruga să nu lase copilul.

Fără să mai stea pe gânduri, pădurarul și-a scos haina groasă, a înfășurat copilul cu grijă și l-a strâns la piept. Cu cealaltă mână a luat puiul și a fugit spre mașină.

ARO-ul a pornit în trombă pe drumul forestier.

La dispensarul din comună, asistenta a încremenit când a văzut ce aduce Andrei în brațe. A sunat imediat la ambulanță și la poliție.

Copilul a fost dus de urgență la spitalul județean. Medicii au spus clar: dacă mai stătea o jumătate de oră în frig, nu ar fi supraviețuit.

Ancheta a scos la iveală o poveste cruntă.

O tânără dintr-un sat vecin născuse în secret. Fără sprijin, fără familie, speriată. Tatăl copilului dispăruse. Într-un moment de disperare, femeia a făcut gestul de neiertat: a pus copilul într-un sac și l-a abandonat în pădure.

Dar n-a știut un lucru.

Cățelușa ciobănesc fusese mama puiului găsit de Andrei. Fusese otrăvită cu câteva zile înainte. Puiul rămăsese singur. Și, atras de mirosul de viață, se lipise de sacul cu copilul și nu plecase de lângă el, nici în ger, nici în ploaie.

A stat acolo. A păzit. A cerut ajutor.

Copilul a supraviețuit.

După câteva luni, Andrei l-a adoptat. L-a numitDavid. Iar puiul de ciobănesc a rămas și el cu ei, crescând lângă copil ca un adevărat frate.

Astăzi, David aleargă prin curtea casei, iar câinele nu se dezlipește de el nicio clipă.

Uneori, Andrei se uită la ei și își spune un singur lucru:

În pădure, printre frig și tăcere,un animal a avut mai multă inimă decât un om.