Primele cuvinte rostite de Alexandru când a fost găsit – VEZI TOT
Vestea a adus ușurare familiilor și voluntarilor care au participat la căutări.
Cum a fost găsit copilul
Potrivit informațiilor comunicate de autorități, Alexandru a fost identificat în siguranță în extravilanul localității Sebeșu de Sus, la aproximativ 2 km de locul în care a fost văzut ultima oară. Momentul localizării a fost înregistrat în jurul orei 13:07, când echipajul aerian a semnalat poziția copilului. Imaginile puse la dispoziție de Poliția Română îl surprind stând nemișcat între copaci, semn că fusese observat înainte de intervenția la sol.
„Minorul dispărut din județul Sibiu a fost găsit în siguranță în extravilanul localității Sebeșu de Sus, la aproximativ 2 km de locul dispariției, în jurul orei 13:07, cu ajutorul elicopterului IGAv”, a transmis Poliția Română.
Autoritățile au precizat că starea lui este stabilă, iar evaluările inițiale nu au indicat probleme majore. Copilului i s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost pregătit pentru transport către unitatea spitalicească.
„Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Poliția Română.
La fața locului, medicul din echipajul SMURD a confirmat că Alexandru este conștient și cooperant. Examinarea de urgență nu a relevat răni vizibile, dar, conform procedurilor, micuțul urmează să rămână sub observație medicală pentru investigații suplimentare, având în vedere timpul petrecut în natură și posibilele riscuri asociate.
„Până în acest moment nu prezintă leziuni vizibile, este conștient și cooperant. Minorul, însoțit de mama acestuia, va fi transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații de specialitate”, a declarat medicul SMURD.
Intervenția integrată – de la survolul zonei împădurite până la preluarea copilului – a fost coordonată astfel încât transferul medical să se facă rapid. Echipele au acționat pe teren ținând cont de reperele furnizate de la bordul elicopterului, iar conexiunea aer-sol a scurtat decisiv timpul până la recuperarea minorului.
După ore în șir de emoții și așteptare, momentul revederii a fost copleșitor pentru familie și pentru reprezentanții comunității locale. Părinții, alături de primărița comunei, s-au îmbrățișat, iar băiețelul a fost preluat cu grijă de salvatori pentru a fi evaluat medical. Imaginile surprinse la scurt timp după intervenție transmit ușurare și recunoștință pentru toți cei implicați.
În clipa în care a fost în siguranță, Alexandru a rostit primele lui cuvinte, simple și apăsate de dorul de acasă: „Vreau la mami”. Fraza a devenit emblema unui final fericit pentru „misiunea” care a mobilizat autorități, medici și comunitatea locală.
Conform procedurii medicale anunțate, băiatul este transportat la Spitalul de Pediatrie pentru monitorizare și analize de specialitate, fiind însoțit de mama sa. Evaluarea de specialitate va asigura că starea lui rămâne bună după cele două nopți petrecute în pădure.
Telefonul a sunat, dar abia atunci a început să se întâmple ceva în sufletul Franciscăi.
A stat o clipă în mijlocul camerei, ținând servieta aproape de piept. Nu mai tremura. Nu mai simțea rușine sau frică. Doar o tăcere profundă pe care nu o mai trăise de ani de zile.
Apoi s-a apucat de treabă.
A început în bucătărie. A scos cănile din dulap, una câte una. Cană preferată a Andreei, cea cu flori albastre. Cană a lui Radu, mare și groasă, cea din care bea cafea fără să spună vreodată „mulțumesc”. Le-a așezat pe masă, cu grijă, ca și cum ar fi închis o poveste.
Apoi a deschis frigiderul.
A aruncat ce era stricat. A pus deoparte ce era al ei. Pentru prima dată, a încetat să-și mai facă griji dacă cineva se va supăra.
„Nu mai este problema mea”, a șoptit ea încet.
Pe la ora zece, a sunat soneria.
Trei bărbați și o dubă mare și albă, parcată în fața blocului de apartamente.
Domnul Ionescu s-a apropiat primul, purtând o șapcă veche și un zâmbet cald.
„Doamna Francisco, ce mai faceți? Ce facem?”
Ea s-a uitat în jur, apoi la el.
„Tot ce e al meu. Adică… totul.”
Bărbatul a ridicat o sprânceană, dar nu a pus nicio întrebare. Era genul de bărbat care văzuse multe.
Au început cu mobila din sufragerie. Canapeaua, pe care Radu stătuse întins ore întregi, a fost prima care a fost dusă afară pe ușă. Francisca a privit fără să clipească.
Nu mai era „canapeaua lor”.
Era pur și simplu un obiect.
Pe măsură ce obiectele dispăreau, casa se golea… dar părea să se lumineze și ea.
Spre prânz, apartamentul era aproape gol. Pereții goi păreau mai mari. Aerul era mai luminos.
Francisca s-a dus la bucătărie, a pus ibricul pe aragaz și și-a făcut niște cafea.
Pentru ea.
S-a așezat pe scaunul rămas și a sorbit încet. Fără grabă. Fără teamă să fie certată.
Pe la ora patru după-amiaza, totul era gata.
Rămăseseră doar o valiză mică și o servietă.
Domnul Ionescu s-a apropiat de ea.
„Unde îi ducem, doamnă?”
Francisca a zâmbit.
„La mine acasă.”
Bărbatul a dat din cap. A înțeles fără explicații.
Când a închis ușa apartamentului, nu s-a uitat înapoi.
În seara aceea, când Andreea și Radu s-au întors acasă, au găsit ușa deschisă.
Au intrat.
Și au înlemnit.
Goală.
Fără mobilă. Fără televizor. Nimic.
Doar o foaie de hârtie zăcea pe masă.
Andreea a luat-o cu mâini tremurânde.
„Iubirea mea,
Această casă a fost mereu a mea. Și pacea mea, de asemenea.
Te-am iubit suficient încât să-ți dau totul. Dar nu suficient cât să te pierzi.
Ai o lună la dispoziție să-ți găsești locul.
Mamă.”
Radu a izbucnit primul.
„Ce-i asta?! Unde sunt chestiile astea?!
Dar vocea lui era deja mai slabă.
Andreea nu a răspuns.
S-a uitat la ziar… și, pentru prima dată după ani de zile, a înțeles.
Într-o altă parte a orașului, într-un apartament mic, dar luminos, Francisca a deschis o fereastră largă.
Aer proaspăt.
Pace.
Și în sfârșit… respect.
A pus ibricul pe aragaz, a zâmbit și a șoptit:
„O iau de la capăt.”